joi, 16 februarie 2012

Ameninţare

Va ploua cu mercur şi sufletele de plumb nu ne vor apăra.


Fiinţe venite de nicăieri se îndreaptâ spre nicăieri respirând fum, iar în ochi li se citeşte un deşert verde, bolnav şi toxic. Şi mărşăluiesc la nesfârşit, şi calcă tot în picioare fără simţire. Sunt orbi la ce se petrece deasupra lor. Sunt neclintiţi la strigătele din cealaltă lume.

În genunchi îi priveşti şi şopteşti rugăciuni zeului tău. Dar el e mort acum. Carbonizat de diavoleasca dorinţă de a te salva. Mai ai răbdare puţin, totul se va termina curând. Obscuritatea se va lăsa ca o mască mortuară hidoasă şi va acoperi în sfârşit dezgustătoarea materie descompusă a umanităţii.


miercuri, 15 februarie 2012

Şi ce dacă visez?

Şi ce dacă o fac? Oamenii te privesc ca şi cum ai suferi de un handicap: ori te ocolesc, ori te compătimesc. Da, eu visez. Ca un paradox, oamenii prea cerebrali se ţin departe de tot ce înseamnă implicare în "a trăi" . Nu vreau să ajung spectator la jocul vieţii proprii. Eu vreau să fiu în mijlocul acţiunii, chiar dacă deznodământul nu va fi unul dorit.

Am greşit? Recunosc şi încerc altceva. De ce aş continua o greşeală la nesfârşit doar pentru a demonstra ceva. Am curajul să renunţ atunci când lupta e inutilă. Mă consideri laşă? Te las pe tine să lupţi pentru idealuri făcute din fum.

Cred. Cred în iubire, cred în oameni. Zâmbeşti şi faci exact ce am scris în primul rând? Nu am spus că voi juca intr-o comedie romantică. Mă aştept să fiu rănită, să cad de la mari înălţimi, să mă trezesc în mijlocul unor furtuni, dar asta nu mă va face să mă închid într-un balon aseptic aşteptând lumea cea fără de păcat promisă.

Şi aşa voi face toată viaţa.

joi, 9 februarie 2012

Schimbare de plan


Azi am găsit nişte idei notate pe hârtie şi voiam să construiesc un post pe blog. Dar parcă nu rezonez cu ele şi mi se par mult prea fataliste pentru starea pe care o am. Poate şi tu eşti de vină. Poate şi piesa care îmi explodează în căşti. Nu ştiu încă sigur. 

Dar oricât aş încerca nu văd nimic bun în "Rămas bun". 

El: Unde am greşit oare?
Ea: Nu ştiu.
El: Unde am greşit oare?
Ea: Mai putem salva ceva?
El: Unde am greşi oare?
Ea: Nu vreau să pleci.
El: Unde am greşit oare?
Ea: Chiar nu ştiu. Spune-mi...
El: Rămas-bun?
Ea: Spune-mi, vei pleca? 
El: Da. Nu mă pot regăsi. Acum sunt, în secunda următoare nu mai ştiu. 
Ea: Dar doar împreună strălucim.
El: De mult timp e furtună.
Ea: Renunţi?
El: Nu. Acum un minut aş fi spus da. Acum nu mai am la ce renunţa.
Ea: Nu pot să spun "Rămas-bun"...
El: Nici nu vreau să spui. Nu rămâne nimic bun. 

sâmbătă, 4 februarie 2012

Gânduri îndoite şi aruncate

Mă gândesc la tine. Mă gândesc mult la tine. La cum eşti, cum te comporţi, ce spui şi apoi alunec departe, şi gânduri gri îmi vin în minte. Cu cine eşti, ce faci, unde eşti, oare te gândeşti la mine sau cineva te întreabă de mine, şi dacă răspunsul e da, ce spui. Şi mă otrăvesc singură şi îmi vin în cap cele mai nebuneşti planuri. Îmi privesc telefonul poate poate dai vreun semn, un mesaj ceva, orice. Dar nimic. Te-aş suna eu, dar alung gândul repede, mă face să mă simt prost. Îţi scriu sute de mesaje pe care mă mint că le voi trimite la "1,2,3..." ascunzându-mă apoi sub plapumă pentru a nu auzi dacă îmi răspunzi sau nu (dintotdeauna am făcut aşa, consideram că impactul oricărui răspuns se atenuează după ce ieşi din starea aceea de nelinişte amestecată cu emoţie, frică, indoială), dar pe care le şterg repede. Poate par indiferentă şi mi-e ciudă că nu sunt. Te-am simţit aproape. Uneori visez că eşti aici. Alteori simt că nu mă cunoşti. Vreau să trec peste situaţia asta. Şi cu toată hotărârea mea tot nu pot. Cel puţin nu acum.

Lucrurile astea le-am simţit azi la o persoană foarte apropiată mie. Nu mi le-a spus, pur şi simplu le-am ştiut. Bineînţeles că vei gândi "Lucrurile astea sunt banale, oricine le poate ghici". Dar nu contează doar să le cunoşti trebuie să le simţi intensitatea când se manifestă.