De un timp privesc toate lucrurile ca și cum le văd
pentru prima oară. Văd aceiași oameni cu haine noi , cuvinte noi, sentimente
noi, trăiri noi, fețe noi. Văd alți oameni cu aceleași fețe, haine, sentimente,
cuvinte. Locurile sunt aceleași doar schimbate detaliile. Toate lucrurile sunt
aceleași, dar schimbate. Și eu sunt
schimbată în același fel.
De ceva timp, am desenat un contur cu o detașare care nu
îmi e caracteristică. De obicei sunt foarte atentă la grosimea liniei, la
nuanțe, la corectitudinea ei , la modelul de ansamblu pe care îl compune. De fapt, alter ego-ul meu depresiv mă tot
sâcâia, dar l-am alungat ca pe o pisică
vagaboandă.
Azi m-am dat 12 pași înapoi și mi-am privit conturul. S-a
transformat în linie punctată din cauza delăsării mele. Și linia punctată e
periculoasă. Oricine poate completa pe linia punctată. Vulnerabilitatea m-a oprit și m-a făcut să
stau iar aici pe jos, în liniște și să mă re-analizez.
