luni, 14 mai 2018

Ilustrație de iluzii

Privesc în gol, în noapte, cum ploaia de pe geamuri aduce confuzia din jurul meu în picuri reci, multiplicănd imagini minuscule pline de negură pe care apoi le îneacă cu greutatea lor.

Lumini vin spre mine, întăi mici şi pline de speranță, apoi mult prea strălucitoare şi grăbite pentru ochii mei care nu clipesc. Trec, dureros, pe lângă mine zguduind tot în jur.

"Nu erau pentru tine" mă ceartă conştiința tăios. "Ai lăsat să te atingă orice rază şi acum ai pielea ca o sită prin care ți se vede scheletul de ciment. Acum ce vei face? Cum te vei ascunde? Vântul e rece şi plouă neîncetat!"
Mă dor toate sunetele, dar rămân nemişcată. "Ai vrut mereu să te descoperi. Acum se vede prin tine".

luni, 2 aprilie 2018

Mai strălucești?

O stea îndepărtată încearcă fără succes să strălucească pe un cer prea plin de nori. Nori care neîncetat reușesc să-i fure lumina și să o împrăștie prin țesătura lor dură ca pânza de sac.

Asta îmi amintește că zeul meu a murit. Singura țigară pe care mi-a lasat-o e arsă demult. Și am ținut la ea, știam că e rară. Fiecare fum a fost ca o rugăciune trimisă către el. Am sperat că o va primi si își va aminti de mine. Dar a rămas tăcut. Am plăns cerăndu-i în gând un răspuns. A rămas tăcut. Am strigat la el. A rămas tăcut. Apoi am plecat să îl caut, am întrebat peste tot de el, îl căutam la oricine. Nu era nicăieri, deși cea mai mică asemănare îmi provoca amețeală.

Dar nu l-am mai găsit vreodată. A rămas pierdut. Ca mine.

duminică, 11 februarie 2018

Cât ai dormit?

Cât ai dormit legile s-au schimbat. Cât ai dormit norii s-au adunat. Cât ai dormit dragostea s-a schimbat. Cât ai dormit matematica s-a schimbat. Cât ai dormit muzica a amuțit. Totul e banal şi liniștit. Nimic nu mai se zbate, nimic nu mai bate. Au încetat.

Și mie mi-a fost așa de frică să te trezesc. Am plâns tăcut după fiecare lucru, pe rând, dar n-am putut.
Nu te învinovățesc, nu e vina ta. Acum că totul e diferit încearcă să le descoperi din nou. Eu nu mai caut.

Stau doar și mă întreb: cum ai putut totuși să aduci furtună, dar nu și adăpost sau măcar cuvinte? Cum poți fi atât de puternic și atât de slab în același timp?
Întrebările sunt cu ecou infinit în mintea mea.

Să las să mi se stingă scânteierea din ochi sau să o multiplic cu lacrimi?


Photo by Nigel Tadyanehondo on Unsplash

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Acum în fum

Am vânt pe gene, ploaie în vorbe și întuneric in mâini.
Copacii prind viață, le tremură spiritul.
Norii sunt suspecți, dar participă muți la scenă.
Panglici electrice zboară fără țintă,
Sperie fluturii de furtună.
Cum ai putut să închizi ochii?
De ce ești înghețat?
Nu e vremea potrivită, acoperă-te!




joi, 31 august 2017

Am atins o statuie. Am impietrit şi eu.

(continuare la Umbre lungi, eterne)

"Nu vrei tu să pleci şi să nu te mai întorci niciodată?" strig la el cu lacrimi în ochi. "Vreau doar să pleci pentru vecie! Sau mai bine. Mi-aş fi dorit să nu fi ştiut de tine vreodată. Ştii şi asta?"

El rămâne liniştit, dar devine încordat. Ne privim fix o clipă apoi plec în direcția opusă cu paşi mari.

"De ce nu poți fi şi tu ca ceilalți?" spune el de departe. "Îti pot oferi multe, mai putin ce vrei tu. Ar fi atât de simplu dacă nu te-ai mai împotrivi ploii." Mă grăbesc să nu îl mai aud ştiind că îmi e imposibil să-l fac să dispară.

Plouă argintiu și apa se adună în oglinzi multiple care deschid noi porți către norii fumurii.
Îmi amintesc ultimele cuvinte pe care le-am citit:
Tu crezi ca eu am pierdut, dar tu n-ai avut nimic pentru mine.
În schimb, eu ți-am dat tot şi le-ai pierdut în întregime.

O rafală rece mă face să mă simt mai bine.

luni, 8 mai 2017

Mă ascund în lumină şi toate umbrele mârâie la mine

Stau în plină zi, lumina mă izbeşte. "Ție, Lumină, ar trebui să iți fie frică!", deşi mie îmi e frică de umbra din jurul meu. De unde vine? Nu e nimic aici ca să o creeze. Vrea să mă atingă, îmi sopteşte, mă face să merg pe ață.

Tatuajul urât se vede şi mai tare acum; lumina îmi decolorează carioca neagră care îmi ascunde monstruozitatea de pe picior. Va trebui iar sa desenez peste, de 1000 de ori, să îmi imaginez ca nu există nimic sub.

Mi-am aruncat toate umbrelele.
Vine ploaia?

luni, 27 martie 2017

Imaterial

Mi-ai pus sare pe față şi nisip în ochi ca un ocean.

Ultimul mesaj:

"Tu crezi că ploaia e divină,
  Dar ea nepăsătoare, în valuri, pică,
  Chiar daca te-neacă.
  Şi ştii ce e mai trist? Că nu ai loc în barcă."

A fost demult.