Cât de nemiloase sunt gândurile în timpul nopții. Au colți mari și gheare de oțel care sunt folosite atât de agil că ai putea muri dacă nu ești atent.
Dacă ai putea vizita spațiul meu interior ai găsi oseminte peste tot. Am murit de atâtea ori în atâtea locuri încât nu știu cum mă adun în fiecare diinineață. Pot să vizualizez fiecare loc din această grădină mortuară, dar doare mult prea tare de aceea nu mă pot opri deloc. Sunt prinsă în această plimbare veșnică ca nu cumva lianele puternice ale amintirilor să mă prindă din urmă și să mă asfixieze.
Te-am văzut undeva departe, aproape de poartă, sprijinit de barele înnegrite de vreme și am mers în direcția ta. Părea cea mai logică mișcare în acel moment, gândind naiv că aș putea să plec de aici. Tu m-ai văzut, dar nu îmi amintesc dacă ai zis ceva sau dacă ai zâmbit. Știu doar că am simțit un curent electric care mi-a scurtcircuitat toate sinapsele când mi-ai atins părul. Am înghețat de frică. Am avut preț de câteva secunde imaginea din interiorul unui fulger care cade pe pămant. Atât de frumos și atăt de mortal.
Am rămas ca o statuie, rece și neclintită la exterior, dar interiorul dezlănțuie un uragan F5 la fiecare 4 minute de atunci.
