Praf

Sentimentele sunt imposibil de înţeles. Unele sunt greu de exprimat în cuvinte, altele sunt greu de simţit. Unele sunt uşor de scris, altele uşor de arătat. Oricâte ore m-aş încrunta la obiectele din jurul meu, nu pot să găsesc descrierea pentru simţirile mele. Şi chiar dacă am înţeles în ansamblu, deodată ele se sparg în mii de semne de întrebare care îmi acaparează mintea şi mă fac iar să ma îndoiesc de judecata  mea.

Dar ştiu sigur ce vreau. Te vreau pe tine. Am nevoie de tine. Am simţit asta de mult timp, dar am tot amânat să o cred. Credeam că timpul va prăfui totul şi nu va mai trebui să recunosc nimic. Şi îmi pare rău şi acum că am tot sperat să nu fie real. Da, îmi e ruşine că am tot crezut că nimic nu e ce pare. Şi poate nu e, dar nu am cum să mă mai îndoiesc, nu am suficiente argumente. Îmi e frică, dar nu e îndeajuns să renunţ. Şi în acelaşi timp sunt fericită că se întâmplă. Mă ameţeşte şi mă face să cad, dar îmi şi place.

Eu, iraţionala calculată, recunosc că iubesc.