Din nou şi din nou revin la cutia fricii pe care mi-am creat-o în speranţa că mă va ajuta constant să uit de tot ce mă înspăimântă. Aseară am privit pe geam absentă. De obicei, ce se întâmplă în faţa ochilor mă impresionează şi mă contrariază, dar niciodată nu mă lasă indiferentă.
Mi-a spus că aşa e şi trebuie să accept asta. Dar dacă nu vreau? Cum fac asta?
Am să lupt, doar dă-mi un motiv. Spune-mi că e bine.
Nu cred în bine şi rău. Nu cred în aceste concepte separat, ci doar în interdependenţa lor constantă. Nu fac nici bine, nici rău. Sunt om şi nu o pot face. Şi atunci ?
Am făcut alegeri. Şi m-am simţit liberă, am zburat şi am plutit. La înălţime mică şi pentru scurt timp, dar a fost frumos. Acum nu mai pot să ma desprind de sol. Îmi e prea frică. Îmi e frică că nu ştiu nimic, că nu fac bine nimic, că nu fac rău nimic, că nu simt nimic. E posibil aşa ceva?
Nu vreau doar să exist. Trebuie să trăiesc, cum am făcut-o până acum.
Vreau 3 oameni lăngă mine.
Atât.
.jpg)
