Frica de monstrul numit Timp

Vrea din nou să îşi smulgă suferinţa ce o simte conştientă  că nu va reuşi. E mult prea mare şi deja s-a format o cicatrice permanentă care la cea mai mică tulburare se transformă într-o rană agonizantă. 

Se gândeşte la timp. Nu îi vine să creadă, încremeneşte. O privesc ca pe un muribund care delirează în zorii morţii.

" Nu vreau, duceţi-mă înapoi, spuneţi-mi că visez, că am murit, că totul e o glumă, spuneţi-mi orice dar nu mă lăsaţi aşa. Vă rog!" şopteşte ea. " Nu va mai fi la fel niciodată, aşa-i?" spune în timp ce caută o sclipire de sentiment în ochii mei. Simt cum îi moare fiecare celulă de parcă aş fi conectată la emoţiile ei dar rămân împietrită. Fericirea nu mai are însemnătate pentru ea deoarece umbrele planează asupra ei. Nici măcar în vis
fericirea nu era perfectă pentru că mintea renega toate aceste năluciri chiar dacă erau reverii nevinovate. Ştiu că ceea ce simte e real şi neschimbat de monstrul ce o chinuie, dar e sfârşitul. De fapt nu e şi nici nu va fi.

Din nou Timpul.

Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli

"Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât nu mai merita trăită, un maniac al jocurilor pe computer.Timp de vreun an de zile am avut nevoie de doză zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse (...).
Pe lângă multe alte efecte de adâncă alienare, jocurile de strategie şi acţiune mi-au schimbat, în acea vreme nu tocmai îndepărtată şi nici cu desăvârşire încheiată, însăşi ideea despre om, despre trup, despre felul cum arată şi funcţionează bucată asta complicată de materie care ascultă - partial- de voinţa noastră.
Dar ceea ce deosebeşte esenţial vieţile noastre virtuale de cele reale este miraculoasa şi binecuvântata putere de a da Save.
Înainte de orice confruntare decisivă salvez. Dacă pierd, dau timpul înapoi de unde am salvat şi îmi repar greşeala. Altfel, rareori aş putea încheia un joc.
Dacă, vreodată , aş fi consultat de autorul jocului în care trăim cu toţii şi aş putea să sugerez o singură îmbunătăţire, asta aş îndrăzni să cer:" Doamne, dă-ne, măcar de câteva ori în viaţă, puterea de a folosi comanda Save, de a şterge remuşcarea, suferinţa, răul provoat altora, de a repara ireparabilul [...]".

Mircea Cărtărescu