O, nu, în camera albastră toate hainele îmi sunt pe jos. Formează o dezordine diafană care te atrage să le privești, dar nu le atinge. Sunt delicate și poate că se vor dezintegra în mainile tale. Sau dacă îți dorești, poți să o faci. Dar, te rog, nu strica nimic. Spune-mi culoarea ta preferată. Apoi fă liniște. Aș fi preferat să nu fii aici, să vezi toate astea. De fapt, am visat în fiecare noapte să te găsesc aici. Și acum parcă te vad pentru prima dată, deși te stiu demult. Tu mă mai știi?
Lumina se joaca pe podea cu forme. Uite luna, uite stele. Soarele se poate desena singur? Sunt convinsă că poate.
Am știut toate lucrurile astea. Apoi, am vrut să le uit. Si acum le învăț din nou.
