Azi am avut chef să scriu despre tine. Exact aşa cum îmi amintesc. Cum ai devenit bolnav şi a trebuit să pleci.
Deşi nu mi-a plăcut, am ştiut că asta trebuia să faci pentru că nu îmi datorai nimic. Aş fi vrut să te mai ţin un timp pe lângă mine, dar te-ai fi decolorat de tot. Aveai un pic mai mult timp trăit ca mine: erai mai echilibrat, mai concentrat şi mai experimentat şi de asta am avut respect pentru tine şi te-am admirat pentru multe.
Totuşi, nu înţelegeam cum un om care are darul versului şi care pricepe concepte filosofice complexe poate să rămână doar acolo, pironit într-un singur loc. Apoi ne-am abatut de la drum. Un drum usor de strabatut dar care nu ducea nicaieri. M-au distras lucruri neînsemnate şi pe tine la fel. Nu am stiut si nici nu ne-a parut rau.
S-a sfărşit urât.
