luni, 27 iunie 2011

Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli

"Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât nu mai merita trăită, un maniac al jocurilor pe computer.Timp de vreun an de zile am avut nevoie de doză zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse (...).
Pe lângă multe alte efecte de adâncă alienare, jocurile de strategie şi acţiune mi-au schimbat, în acea vreme nu tocmai îndepărtată şi nici cu desăvârşire încheiată, însăşi ideea despre om, despre trup, despre felul cum arată şi funcţionează bucată asta complicată de materie care ascultă - partial- de voinţa noastră.
Dar ceea ce deosebeşte esenţial vieţile noastre virtuale de cele reale este miraculoasa şi binecuvântata putere de a da Save.
Înainte de orice confruntare decisivă salvez. Dacă pierd, dau timpul înapoi de unde am salvat şi îmi repar greşeala. Altfel, rareori aş putea încheia un joc.
Dacă, vreodată , aş fi consultat de autorul jocului în care trăim cu toţii şi aş putea să sugerez o singură îmbunătăţire, asta aş îndrăzni să cer:" Doamne, dă-ne, măcar de câteva ori în viaţă, puterea de a folosi comanda Save, de a şterge remuşcarea, suferinţa, răul provoat altora, de a repara ireparabilul [...]".

Mircea Cărtărescu                                                                             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu