O stea îndepărtată încearcă fără succes să strălucească pe un cer prea plin de nori. Nori care neîncetat reușesc să-i fure lumina și să o împrăștie prin țesătura lor dură ca pânza de sac.
Asta îmi amintește că zeul meu a murit. Singura țigară pe care mi-a lasat-o e arsă demult. Și am ținut la ea, știam că e rară. Fiecare fum a fost ca o rugăciune trimisă către el. Am sperat că o va primi si își va aminti de mine. Dar a rămas tăcut. Am plăns cerăndu-i în gând un răspuns. A rămas tăcut. Am strigat la el. A rămas tăcut. Apoi am plecat să îl caut, am întrebat peste tot de el, îl căutam la oricine. Nu era nicăieri, deși cea mai mică asemănare îmi provoca amețeală.
Dar nu l-am mai găsit vreodată. A rămas pierdut. Ca mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu