Şi stropii de ploaie îmi dansează în faţa ochilor ca nişte picături de sânge care şi-au pierdut substanţa de atâta suferinţă. Timpul...vechiul meu duşman. Ne întâlnim din nou într-un moment atât de nepotrivit. Te voi înfrunta, nu mai îmi e chiar aşa frică de acea luptă deşi sunt conştientă cine va iesi învingător.
Suntem pe şoseaua cerului dar la mile distanţă. În timp. De asta îmi era teamă.
Atmosfera e solidă.
Şi totuşi? Cum ai reuşit , o, tu,Timpule, să îmi transformi lacrimile de sânge în picături de ploaie? Atât de transparente, aşa de efemere?
pesimism?
RăspundețiȘtergere"Mi-aş dori să croşetez perdele de timp. Să ascund dupa ele ferestre către primăvară, ferestre către iubire, ferestre către speranţă.
RăspundețiȘtergereMi-aş dori sa aud ploaia, în note muzicale, fereastra spre ea ar fi magie.
Mi-aş dori să pun lacăte pe lacrimi, să fie ferecate în turnul castelului din uitare". R. Neniu